Dezvoltarea afacerii pentru CEZ
In 2004, dupa o achizitie de succes in Bulgaria, CEZ, cea mai mare companie de energie din Cehia, si-a declarat interesul de a achizitiona active in sectorul energetic din Romania. Ne-au abordat sa-i ajutam in identificarea unor investitii potentiale si pentru a-i asista in procesul achizitiei firmei Electrica Oltenia, ei neavand cunostinte si contacte locale. Am realizat un studiu cuprinzator cu cele mai potrivite active pentru achizitie, am prezentat particularitatile programului de privatizare din Romania, cu detalii privind procesul de decizie si am organizat diverse intalniri pentru reprezentantii CEZ cu persoane cheie din domeniu. Am ajutat CEZ sa-si faca cunoscut numele si intentiile in Romania. CEZ a finalizat cu succes achizitia sucursalei Electrica Oltenia, una dintre cele mai mari companii de electricitate din Romania, iar acum liciteaza si pentru achizitia altor active in sector.



